Troleibusierul

Zece?
Nu, douăzeci şi patru.
Zece?
Ei ba! douăzeci şi cinci.
Zece?
Huh, şapte…
Dar acum?
Zece!
În sfârşit! Ultima vreme troleibuzele 10 circulă cam greu şi câte două De data asta tot au venit două odată la staţia de pe bd. Renaşterii. Mă urc, ce să fac…
Învălmăşeală, înăduşeală, înăbuşeală… dar toţi pasagerii veseli. Cum să fie trişti, dacă şoferul (troleibusierul) părea că s-a învăţat mai întâi să meargă pe motoretă de raliu şi apoi pe troleibuz!
Inerţia ne conducea ba spre spatele troleibuzului, ba spre cabina şoferului, dar de cele mai multe ori în lături. “Aoleu, nu mă călca!”, “Achităm taxa acolo la uşă” — în rest linişte. De fapt nu chiar în rest: mai era un moşneag care imita litera X la intrarea din spate şi tot striga atunci când se deschideau uşile: Nu năvăliţi, mă, că vine alt troleu din urmă!.
M-am coborât cu o staţie mai înainte şi am tras o privire la troleibuzul care chipurile mergea din urma noastră. Era. Şi era plin. Acolo se petrecea aceeaşi istorie. Numai că lipsea moşneagul de la intrarea din spate.