A doua soţie

Trecuseră două minute de când privea neliniştit în jos şi cinci de când se făcu tăcere. Ambii aşteptau acest moment, dar el credea că e unul extrem de important şi trebuie să-l chibzuiască. Nu a avut timp să se gândească mai devreme şi se gândeşte acum. Îşi tot roade pielea de pe palme cu unghiile, se încruntă, se descruntă, oftează. În sfârşit, ridică privirea. Dar tot nu ştie ce să spună. Ea nu e prea exigentă şi decide să nu-i alunge gândurile rupând tăcerea. Răbdătoare şi cuminte, dar şi cu un pic de curiozitate, îl încurajează cu privirea să spună ce are de spus. Păstrând încă câteva clipe de meditaţie, el în sfârşit deschise gura.

Pentru a o închide din nou. Îşi aminti cum a fost asta prima dată, atunci când stătea la fel de încurcat în faţa fostei soţii. Era exact ca şi acum, chiar şi luna era în aceeaşi fază. Atunci primi un “OK” atât de memorabil — l-a sărbătorit cu toţi tovarăşii de petrecere — şi totuşi nesincer, pentru că până la urmă a divorţat de ea. A spus mai întâi “bine”, apoi s-a răzgândit. “Aşa nu se face”, se gândeşte Răzvan acum.

După “analiza retrospectivă” asupra cazului cu fosta soţie, Răzvan deveni mai încrezător în forţele proprii. Luă aer în piept pe neobservate şi începu:
“Liliana… m-am gândit mult la asta, şi acum cred că e timpul…”
Liliana clipi emoţionată.
“E timpul să-ţi spun… ceea ce trebuia demult, ceea ce e atât de important pentru cuplul nostru. Dar promite-mi că, dacă n-o să fii de acord, o să pleci fără să spui nimic. Nu vreau să aud refuz la ceea ce voi spune.”
“Dar spune… Ce poate fi atât de nedorit încât să te refuz?”

Răzvan căzu în genunchi, îi luă palma în mână.
“Liliana”, o fixă cu privirea şi, cu un glas tremurând şi emoţionat, zise: “te rog… n-o lăsa pe mama soacră să se mute la noi!”

(Ferice de cei care au citit până la urmă)

Comunismul în familie, sau Bunica ta pentru cine votează?

Cred că a venit timpul să relatez despre influenţa comunismului în viaţa moldoveanului de zi cu zi şi, pentru că nu cunosc pe nimeni mai bine decât pe mine însuşi, voi spune câte ceva despre familia mea.

Mama nu este preocupată în mod deosebit de politică. Ea este simbolul femeii moldovence — cuminte şi răbdătoare. Totuşi, când vine vorba de alegeri, ea cântăreşte bine declaraţiile tuturor partidelor pentru a trage concluziile de rigoare; pe lângă asta, citeşte regulat presă liberă (Timpul şi Jurnal de Chişinău). Ea votează Partidul Liberal, opţiunea întregii noastre familii.

Tata este un om fără rezerve, gata să intre în orice moment într-o dezbatere pe teme politice fie cu vecinii, fie cu oamenii de la serviciul lui. Este un anticomunist definit încă de la venirea acestui partid la putere. De la el am primit educaţia de anticomunist şi de la el am învăţat ce înseamnă să ţii la patria ta. El ştie că comuniştii vor mai sta patru ani la putere, dar speră că în acest răstimp populaţia va înţelege, în sfârşit, consecinţele dezastruoase ale acestui regim.

Sora mea mai mică a împlinit nu demult şase anişori. Pe dânsa n-o doare de politică, ea îşi trăieşte viaţa ca oricare copilaş de vârsta ei. Pentru ea ne străduim să facem un viitor luminos şi să-i asigurăm o copilărie decentă, şi datorită ei şi picilor ca ea comunismul va fi recunoscut peste vreo duzină de ani cel mai criminal regim din istoria politică a Moldovei şi va fi abolit definitiv.

Pe mine mă ştiţi: sunt, ca şi tata, un anticomunist definit, vomit când îl văd pe Ţurcanu la TV (să nu mai vorbim de Voronin, iar mai de curând şi Lupu îmi provoacă greaţă) şi îi privesc cu ochi roşii pe bătrânii care stau în rând la poştă şi condamnă opoziţia punând în seama lor tot ce s-a întâmplat pe şapte.

Acum am ajuns la partea ruşinoasă a familiei noastre, şi anume la bunica. E pensionară, a grămădit în cârcă 67 de ani. Este asigurată cu bani (nu numaidecât cu pensie), cu acoperiş deasupra capului, cu ajutor permanent în ogradă şi în grădină, dar… are un caracter pe care orice psihopat l-ar ascunde. Este orgolioasă, peste măsură de orgolioasă şi provoacă nenumărate certuri în familie. Iar când vine vorba de opţiunea politică — vă daţi seama — preferă coafura lui Voronin. Nu-i schimbă principiile niciun afiş electoral, nicio emisiune de dezbateri electorale, niciun argument de-al meu. Trăieşte cu ziua de ieri, nu se gândeşte la mama, la tata, la mine, nici măcar la soră-mea, votând în continuare PCRM. Este lucrul pentru care mi-e ruşine că face parte din familia noastră şi, să spun sincer, o urăsc.

Întrucât subiectul acesta mă doare într-un mod aparte, vreau să văd dacă numai bunica mea e la fel: