Însemnări din discursul profesorului Harvey Molotch, profesor de sociologie la Universitatea din New York City.
În primul rând, precizez că apartenența etnică nu este caracteristică numai străinilor, celor care nu împărtășesc cultura noastră și spațiul nostru geografic (așa cum ne-am deprins noi să credem). Toți oamenii aparțin de o anumită etnie.
Etnocentrismul, opusul etnomultilateralismului, hai să-i spunem așa, reprezintă tendința individului de a considera valabil numai modul său de viață și al celor ca el. Omul este etnocentric când este predispus să califice ca ciudat, sau cel puțin lipsit de explicație rațională, comportamentul oamenilor din alte etnii. În timpul efortului de a gândi sociologic, este important să ne eliberăm de etnocentrism și să vedem comportamentul nostru și al altor oameni dintr-un punct de vedere comun.
Vom studia un exemplu binecunoscut de tradiție exotică: vaca în rol de ființă sacră în India. În primul rând, suntem la curent că pentru civilizația „vestică”, tratarea vitelor în acest mod este un fenomen neînțeles, astfel încât este ades calificat ca irațional. Trebuie însă să recunoaștem că vaca este:
1. un container mobil de lapte, în condițiile în care marea parte din populația Indiei nu își permite să dețină frigidere în care să păstreze acest produs proaspăt mai mult timp;
2. un furnizor prolific de carburant și îngrășăminte;
3. un mecanism de menținere a societății (explicarea acestui aspect este mai complexă și nu va face decât să distragă atenția de la subiect).
Omului contemporan civilizat încă îi e neclar cum aceste 3 puncte împiedică colectarea vitelor în ferme și creșterea lor după modelul vestic. Aici e momentul să căutam vaca noastră sacră.
Privind o sală de studenți, remarcăm că aceștia sunt distribuiți în bănci, așezați pe scaune, și ascultă discursul unui om aflat în picioare în fața lor. Suntem obișnuiți cu acest aranjament în așa măsură, încât atunci când îl vedem în oricare altă parte, suntem capabili să-l recunoaștem ca alcătuind o clasă de studenți. Întrebarea este: de ce studenții sunt așezați, dacă din punct de vedere medicinal această poziție este nefavorabilă dezvoltării musculaturii omului, mai ales la vârsta aceasta, și chiar conform codului bunelor maniere pe scaun trebuie să se așeze în primul rând oamenii în etate (adică profesorul, care de fapt stă în picioare)? Scaunul nu este cumva vaca noastră sacră? Și dacă exemplul acesta nu v-a convins, să analizăm scaunul veceului. Corpul omenesc este în așa mod construit, încât procesul de eliminare a fecalelor are loc mai ușor și mai ergonomic, dacă vreți, în poziția pirostrii. Cunoaștem probabil regiuni ale lumii în care scaunul pentru veceu pur și simplu lipsește, înlocuit fiind de o simplă gaură în canalizare. Scaunul pentru veceu contravine comodității omului de a-și deșărta mațele, cu toate acestea este modul civilizat de a executa activitatea respectivă. Dacă sfințirea vacii de către indieni mai poate fi explicată prin careva aspecte raționale de către noi, utilizarea scaunului pentru veceu de către noi cu greu va putea fi explicat de către indieni.
Exemplele cu diferențe între culturi încep de la utilizarea scaunului și încălțarea pantofilor și termină cu actul sexual, acesta fiind undeva perceput ca o ultimă limită a protejării spațiului intim, undeva ca o activitate zilnică care poate avea loc cu parteneri arbitrari.
Capacitatea de a înțelege și interpreta corect paiul din ochii altora (vaca indienilor) și de a recunoaște bârna din propriul ochi (scaunul nostru) pare a fi suficientă pentru a ne considera absolviți de etnocentrism. Exemplul următor deschide însă noi paranteze.
Sir James Cook, nu mai explic cine a fost, a aruncat ancora de două ori pe țărmul Hawaiilor (din start menționez că nu există mărturii scrise despre această călătorie a lui Cook în Hawaii). Când a pășit pentru prima dată pe pământul acestor insule, el și marinarii săi au fost întâmpinați cu deosebit respect de aborigeni, care i-au aprovizionat cu hrană, băuturi, adăpost, manifestații distractive, ba chiar și cu femei, pe tot parcursul aflării lor pe insulă. Peste aproximativ o lună, Cook a decis că e timpul să continue explorarea Pacificului de nord și a părăsit insula, însă a revenit în scurt timp pentru a-și repara una din corăbii, lovită de uragan. Când a revenit pe insulă, băștinașii au manifestat un comportament cu totul contrar celui cu care Cook se obișnuise, capturându-l pe acesta și asasinându-l.
Cândva prin anii lui de glorie, profesorul Marshall Sahlins (a predat undeva prin Chicago) a explicat acțiunile întreprinse de aborigenii hawaiieni apelând la mitologia hawaiiană. Se pare, zice el, că James Cook a pășit pe insulă exact în perioada anului în care hawaiienii își idolatrizau zeul fertilității, Lono, astfel încât ei l-au luat drept Lono. Atunci când Cook a revenit pe insulă, iar această revenire nu era prevăzută de miturile locale, băștinașii și-ar fi dat seama că acesta nu este un zeu și l-au omorât, așa cum ar fi făcut cu orice străin non-zeu.
Profesorul Gananath Obeyesekere de la Princeton a respins explicația larg acceptată a lui Sahlins. El presupune că aborigenii hawaiieni nu au fost influențați în acțiunile lor de mituri și careva zeități, ei pur și simplu au răspuns violent la un act violent al echipajului lui Cook (care ar fi ucis un băștinaș pentru că acesta ar fi sustras un bun de pe corabia lor; acești aborigeni formau o societate cvasi-comunistă, în care bunurile erau comune și acel biet hawaiian care a fost ucis și-ar fi însușit obiectul buclucaș din același principiu). „Deci poate dumneata, domnule Sahlins, ești cel care se lasă influențat de mitologie, sau mai bine zis, de stereotipul că albii sunt implicit percepuți ca superiori/zei de către ăia primitivi?”, cică a zis Obeyesekere.
Deci, după cum am spus, mai este un criteriu care confirmă renunțarea individului la la etnocentrism, criteriul pe care nu l-a trecut Sahlins. Și el se numește: cât de departe putem merge cu presupunerile?
Paranteza o las deschisă.
Lecția completă (engleză, ~63 minute)