Te-am visat azi şi mi-ai părut mai frumoasă ca nicicând

6 11 2009

Există chestii din domeniul subconştientului (ăsta e un termen învăţat de la română, nu te alarma) care nu vor ca eu să te uit. Astă-noapte te-am visat, şi probabil de aceea nu m-am trezit decât pe la ora doişpe.

Parcă eram în troleibuzul zece, mă întorceam spre casă şi deodată aud o voce de la spate: Gicu!. Îmi întorc capul. Tu, zâmbăreaţă şi luminoasă ca o lampă nou-nouţă, îmi strigi să cobor cu tine la penultima staţie, la Fourchette. Erai la uşa din spate; eu la cea din mijloc. Eu am răspuns printr-un zâmbet; şi nu-mi mai amintesc exact de care.

Apoi, în visul meu a apărut o lacună, după care mă vedeam la staţia terminus, în acelaşi troleibuz. Adică ai coborât fără mine. Am fost indiferent faţă de tine. Mai indiferent ca nicicând.

Nu sunt cerşetor şi nu sunt răzbunător. Astea două caracteristici cred că mi le atribui cel mai des. Sunt doar un om, un visător, sunt doar un om… ooohhhh!!


Acțiuni

Information

2 responses

25 05 2010
1 an de bloggereală. Amintiri, aspirații « Giku Promitt – Blog

[…] văzut cum și pe cine iubesc (Te-am văzut azi și mi-ai părut mai frumoasă ca nicicând 1, 2, Te-am visat azi și mi-ai părut mai frumoasă ca nicicând, Calmante și […]

20 01 2010
Calmante şi descalmante « Giku Promitt – Blog

[…] promis că articolul cu troleibuzul va fi ultimul despre tine. Nu mă pot ţine de cuvânt. Atunci încă nimic nu era terminat şi, […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: