Experiența de regizor (2)

9 04 2011


De data asta am avut foarte mult timp la dispoziție: de la mijlocul lui martie până la 1 aprilie, apoi încă o săptămână pentru că unii profesori erau plecați într-o conferință careva.

Ideile nu au întârziat să apară: primul lucru la care ne-am gândit a fost să facem un film care să rămână în memoria spectatorilor și care să ne reprezinte. Câteva zile ne-am rotit împrejurul conceptului de superchiperi, care urma să fie o echipă formată din 5 băieți năstrușnici până la refuz; fiecare dintre ei au făcut câte ceva hazliu pentru ca să devină superchiperi, iar după ce s-au adunat în această echipă, pregătesc lovitura cea mare: o păcăleală de 1 aprilie pentru toți profesorii de la informatică. Nu intru în detalii 🙂

Era relativ târziu când am realizat că ideea respectivă va necesita mai mult efort decât ne putem permite, dar ne-a salvat faptul că spectacolul a fost amânat. Atunci am hotărât că am putea pune în film secvențele filmate la ore. Deși inițial am vrut să includem numai secvențe cu colegi (de genul Vasea la tablă sau Andrian învârtește mouse-ul), am înțeles că va avea cu mult mai mult efect să intre și profesorii în joc. A mai trebuit doar să ne gândim cum să legăm toate aceste momente și scenariul filmului era gata.

Acum, a rămas problema lungimii filmului. Avem o anumită experiență în domeniu datorită filmului de Dragobete de anul trecut, pe care l-am „lungit” din contul unor umpluturi de genul lecției de educație fizică și a mersului pe jos. De data asta umplutura a devenit laitmotiv în film – șirul de fotografii ale grupei. Suntem anul IV, luni, 11 aprilie, e ultima zi din viața noastră când mai facem perechi la CFBC, și am adăugat fotografiile în film mai mult pentru noi, ca să ne amintim peste ani de acești ani formidabili.

Deși ziceam că am avut mult timp la dispoziție, pentru realizarea filmului am cheltuit nici mai mult nici mai puțin de 2 zile (montaj) + o seară (filmări), mai puțin chiar decât precedentul nostru film. Cel mai mult timp am lucrat fără mouse (cu touchpad-ul), apoi cu un mouse la care butonul stâng nu lucra, la un calculator cu grafică defectă (al meu :D) și am avut norocul ca circumstanțele astea să nu afecteze calitatea filmului.

Prezentarea a fost pe măsură, aplauzele cele mai furtunoase au fost pentru noi, deși în sală erau cel mult zece elevi din 0708. Publicul a apreciat mișcările profesorilor, dar mai ales declarația noastră că „suntem, probabil, în cel mai tare colegiu din lume”. Din păcate, nu am reușit să văd reacția profesorilor amintiți în film (numai dl. Zatîca, profesorul în cămașă albastră, s-a rezumat la apelativul de „draci” xD), dar după ce aflu revin cu un update.

Personal, trebuie să mai adaug că am reușit să bag în filmuleț tocmai două cântece hardstyle, din totalul de patru, unul din ele a devenit melodia-temă a filmului (Zany & Dv8 – Nothing Else Matters). Celălalt apare atunci când Andrian învârtește mouse-ul (The Overminds – Move It; deși am putut alege versiunea originală a cântecului, am pus-o totuși pe asta datorită dinamismului ei). Apropo de Nothing Else Matters, s-a dovedit a fi o melodie numai bună de pus la demonstrări de fotografii (slideshows), datorită faptului că o secvență de beat-uri conține 3 beat-uri, în timp ce un cântec hardstyle ordinar conține 4, ceea ce ar fi fost prea mult pentru o fotografie în demonstrarea noastră, iar restul cântecelor n-au acel ritm profund și ușor sesizabil.

Sperăm că a plăcut, pentru că noi nu ne putem sătura de privit… Va fi o amintire pe cinste, cu atât mai mult că experiența de creare a unui film nu se uită niciodată.





Insula St. Matthew

16 02 2011

Insula St. Matthew se află în Marea Bering, la 300 km de țărmul Alaskăi. În 1944, U.S. Coast Guard (Paza de Coastă a SUA) instalează aici o stație LORAN (LOng RAnge Navigation). În stație au fost dispuși 19 lucrători. De asemenea, au fost aduși 29 de reni pe post de resurse alimentare de rezervă.

După câteva luni, stația este dezasamblată, iar oamenii părăsesc insula. Renii, rămânând singuri, se regăsesc într-un biotop abundat de hrana lor preferată, lichenii. Datorită excesului de hrană și a lipsei prădătorilor naturali, renii se reproduc prolific.

În vara anului 1957, oamenii vizitează insula într-o misiune de cercetare. Ei descoperă că, în numai 13 ani, populația renilor a crescut de la 29 la 1350 de indivizi. Aceștia se aflau într-o stare fizică excelentă, datorită dietei de licheni.

În vara anului 1963, oamenii revin pe insulă, pentru ca să descopere 6000 de reni. Apetitul lor ridicat a făcut ca de pe insulă să dispară aproape în totalitate lichenii, de aceea ei au trecut la iarba de rogoz. Din cauza competiției ridicate pentru mâncare, renii au scăzut în greutate în acești 6 ani.

Trei ani mai târziu, oamenii au debarcat iar pe insulă. Insula era plină de schelete de reni. De la 6000 de reni, populația s-a redus până la 42, 41 dintre care erau femele, iar unul mascul infertil. Niciuna din femele nu avea făt. Populația de reni a evoluat în 22–24 de ani pentru ca să decadă cu peste 99% în numai câteva luni.

Fără posibilitate de reproducere, renii au dispărut definitiv în anii 1980.

Resursele naturale enorme de care renii dispuneau fără a întâlni alte dificultăți au fost semințele prosperității lor nemaiîntâlnite, dar și cauza decăderii lor ireversibile. Insula era atât de mare, iar resursele atât de multe.

Cât de mare e insula pe care trăim noi?

Insula pe care trăim





Terminator 2 și prezervativul

12 06 2010

Urmăriți ultimele 10 minute din filmul lui James Cameron Terminator 2.

Okay, am revăzut sfârșitul unui film legendar și ne pare bine. Acum nu trebuie decât să vă divulg ceva ce puțini știu… Atrageți atenția la sunetul pe care-l emite robotul ăla „rău” (T1000) înainte de a cădea în metalul ăla topit… Inginerii de sunet au gândit o metodă foarte bună de a scoate așa sunet… au luat un prezervativ și au învelit cu el un microfon, după care amestecau cu microfonu ăla săracu într-o strachină cu fulgi de ovăz. Poanta cu învelitul microfonului în prezervativ se folosește uneori în cinematografie, dar nu la crearea sunetelor, ci la înregistrările sub apă.

Iată și de unde am aflat (de ce să nu recunosc). Drept că e în rusă (rușii îs tare atenți la așa chestiuni; câteodată ai impresia că știu mai multe despre un film decât regizorul acestuia).





Jimmy Jump sau De ce a cântat spaniolul de două ori

30 05 2010

Jimmy Jump, „invadatorul”

„Memorii” de la Euro 2008, meciul Turcia-Germania


Faceți cunoștință cu Jimmy Jump, „invadatorul” catalan de 36 de ani, cu numele adevărat Jaume Marquet Cot, specializat în păcălirea securității la ocaziile mari. În „dosarul” său se numără foarte multe intrări neașteptate, pe terenul de fotbal, terenul de rugby, câmpul de tenis, pista de Formula 1, podiumuri, emisiuni televizate și scena Eurovision.

Iată câteva dintre ele…

  • 9 mai 2004: Jimmy a „dat startul” competiției Spanish Gran Prix, trecând linia de start primul dintre toți concurenții.
  • 4 iulie 2004: Jimmy a intrat pe teren în meciul Portugalia-Grecia și a aruncat, din fugă, steagul FC Barcelona în fața lui Luis Figo, ca „răzbunare” pentru că a lăsat echipa în favoarea lui Real Madrid (amintesc aici că Jimmy e catalan).
  • 19 noiembrie 2005: Jimmy s-a evidențiat în timpul meciului dintre Real Madrid și FC Barcelona.
  • 25 aprilie 2006: În timpul semifinalei UEFA Champions League dintre Villareal și Arsenal, Jimmy a intrat pe teren și i-a aruncat lui Thierry Henry un tricou de FC Barcelona cu numărul 14. Un an mai târziu, Henry a fost transferat la Barca și a primit numărul 14.
  • 23 mai 2007: În timpul finalei UEFA Champions League, jucată de AC Milan și FC Liverpool la Atena, Jimmy a intrat pe teren purtând drapelul Greciei în mână; moment ascuns de ochii telespectatorilor, dar surprins de camerele microbiștilor.
  • 15 august 2007: Jimmy a intrat pe teren în timpul meciului Bayern Munchen – FC Barcelona și a purtat o discuție destul de amicală cu Lionel Messi.
  • 20 octombrie 2007: Jimmy a intervenit în finala Campionatului Mondial de Rugby jucată de Anglia și Africa de Sud.
  • 25 iunie 2008: În timpul semifinalei Euro 2008 disputată de Turcia și Germania, Jimmy a alergat de teren purtând un tricou pe care scria: „Tibet is NOT China. Jimmy Jump .COM”.
  • 7 iunie 2009: Jimmy l-a „abordat” pe Roger Federer în timp ce acesta disputa finala de tenis masculin French Open cu suedezul Robin Söderling, încercând să-i pună pe cap o șapcă de culoare roșie. Din păcate Federer n-a dat dovadă de simț al umorului și a încercat să se lepede de intrus. Pentru această șotie Jimmy a stat în închisoare aproape 12 luni.
  • în sfârșit, 29 mai 2010: Jimmy săvârșește cea mai reușită „invadare”, când, în timpul evoluției cântărețului spaniol Daniel Diges pe scena Eurovisionului, în plină finală, el intră neobservat pe scenă și începe a dansa de rând cu ceilalți dansatori. Doi agenți de securitate au intrat imediat pe scenă, făcându-l pe Jimmy să coboare de acolo, iar în filmulețul de mai jos observăm momentul arestării. Deși unii cred că Jimmy a stricat show-ul spaniolului, majoritatea internauților care au comentat întâmplarea consideră că de fapt el a adus un volum remarcabil de dinamism în spectacol. Din cauza lui organizatorii au decis să-i permită lui Daniel să cânte a doua oară, pentru că, de bine de rău, din cauza celor doi agenți de securitate care au urcat pe scenă în timpul reprezentației, a fost încălcată regula care nu permite mai mult de 6 oameni în scenă.

Jimmy Jump „invadatorul”. Simbolul omului liber care nu pierde ocazia să-și manifeste preferințele (Messi, Henry, Federer, Diges) și ideile (trădarea lui Figo, Tibet nu e China) în fața publicului larg. Și-a creat site personal, care la momentul scrierii articolului nu lucrează, probabil din cauză că este supraaccesat. A apărut în ce publicații vreți; în două cuvinte, s-a făcut celebru.

UPDATE: Tocmai am găsit un filmuleț sumar al „activității” lui Jimmy. ‘njoy! 🙂

Atribuire imagine: daylife.com





30 de ani de Pac-Man

21 05 2010

Mâine, pe 22 mai 2010, se împlinesc 30 de ani de Pac-Man. Nu știți ce e Pac-Man? Înseamnă că nu prețuiți jocurile de arcadă. Pac-Man e un personaj… rotund, menit să meargă printr-un labirint și să culeagă puncte și fructe, și totodată să nu se lase prins de „fantome”. Mai în scurt, veți afla singuri dacă jucați cel puțin o rundă.

Încercați jocul aici

Apărut în 1980, jocul acesta nu și-a pierdut din farmec câtuși de puțin. Mai mult, prima competiție internațională de Pac Man a avut loc abia în 2007, la ea participând entuziaști din 8 țări. Câștigătorul s-a ales cu un Xbox 360. În Cartea Recordurilor Guiness există 8 referințe la acest joc, printre care „Cel mai de succes joc pe bază de puncte” și „Cel mai mare joc Pac-Man”, ultimul fiind anunțat cu ocazia organizării în 2004 a unui joc de Pac-Man în realitate (detalii puteți vedea aici).

Eroarea nivelului 256
Există o mică eroare totuși în tot acest joc minunat, care tehnic este făcut pentru a nu se termina niciodată dacă jucătorul nu cade pradă fantomelor: atunci când jucătorul atinge nivelul 256 (număr magic în informatică), el nu mai are în față un teren de Pac-Man, ci o imagine abstractă din diferite caractere (o puteți vedea în dreapta), care face imposibilă continuarea jocului și, deci, stabilește un scor maxim — 3.333.360 puncte. Se zvonește că un băiat de 8 ani a reușit să treacă acest nivel cu brio și chiar a fost felicitat de Reagan pentru asta… Ce să vă mai spun ca să vă dați seama cât de important e jocul ăsta? 🙂

Trăiască Pacman! C





Schimbă directoriul de instalare

12 03 2010

Nu aş fi nici găsit cum se face dacă nu m-ar fi impus să caut wizard-ul de instalare al Google Earth. Dezvoltatorii de la Earth sunt foarte încrezuţi în indiferenţa clienţilor lor şi îi privează de libertatea de a alege locul în care să fie instalat programul. Instalează în C:\Program Files\ şi punct.

Am găsit o soluţie mai amplă, pentru cei cărora instalarea programelor în C: nu le prieşte (din motive de securitate, economie a spaţiului de memorie sau altceva). Specific că unele programe (Microsoft Office în primul rând) se vor instala în C: orice n-am face, şi asta e normal pentru buna lor funcţionare.

Deci pentru a schimba directoriul implicit de instalare a programelor, întreprindem următoarele:

  1. Mergem la Start->Run… şi scriem acolo regedit. Apăsăm OK
  2. Navigăm la HKEY_LOCAL_MACHINE/SOFTWARE/Microsoft/Windows/CurrentVersion
  3. Din lista de parametri apărută facem click dreapta pe ProgramFilesDir şi selectăm Modify
  4. Schimbăm directoriul, apoi OK. Nu e nevoie de salvare, s-a salvat automat.

Acum nu numai Google Earth, ci toate programele pe care urmează să le instalaţi vor pleca în directoriul stabilit de Dvs., chiar şi pe stick dacă Dvs. aţi vrut-o. Am auzit că poanta nu merge la Win 7, aşa că să nu mă învinuiţi de declaraţii false aici de se întâmplă să daţi greş. Pare totuşi rău că pentru o scăpare (sau nu ştiu cum să-i zic) a căscaţilor de la Google trebuie să cauţi soluţii de unul singur. Ruşine să le fie… 😐





Experienţa de regizor

24 02 2010


Când am aflat ce avem de făcut şi cât timp avem la dispoziţie (un filmuleţ, respectiv 3 zile), mi-am zis că nu vom reuşi pentru nimic în lume… Scopul săptămânii: de făcut un film pentru spectacolul de Dragobete.

Prima zi noi am petrecut-o punând la punct scenariul. Scenariul final se deosebeşte destul de mult de cel iniţial, dar totuşi ambele au aceeaşi linie a evenimentelor. Tot atunci am ales actorii principali. N-a fost greu de ales 😛

A doua zi a fost cea mai plină din toate cele trei. Atunci au avut loc filmările şi atunci am făcut ceea ce descrie titlul articolului dat… desigur, am filmat pe secvenţe, în dezordine. Primele scene au fost cele de la încălzire (educaţia fizică — noroc că o aveam pe orar). Au fost nevoie de zece minute să strângem lumea să alerge şi să pozeze în faţa camerei… Am rămas cam decepţionat de rezultatele primelor încercări, dar totul era atunci înainte xD

Ne-am grămădit în cantină. Acolo am pus la punct scena întâlnirii celor doi şi pot să zic că faza asta a fost pregătită cel mai minuţios. Tot acolo ne-am dat seama că dacă nu adăugăm nimic la scenariul iniţial, vom avea un film foarte scurt, aşa că am dat start unui brainstorming de idei… Dar nu înainte să plecăm în cabinetul nostru. Acolo am filmat începutul filmului şi acolo a fost cea mai mare gălăgie şi haos. Eram mulţi şi fiecare voia să ia cuvântul. Obosisem, la un moment dat m-am aşezat pe scaun cerând cu privirile o pauză de odihnă…

Am filmat rapid scena de pe scări şi ne-am întors în sala de sport (nu ne încadraserăm în limitele temporale ale lecţiei, pentru că altfel am fi filmat imediat după încălzire), unde am realizat scena cu mingea buclucaşă. Alina, actriţa, zâmbea, cu toate că după idee nu trebuia, şi a fost nevoie de câteva duble pentru a o vedea apropiindu-se fără zâmbet de viitorul său prieten, Ion 😀 Apropo, faza în care el îi pune mingea în braţe a improvizat-o chiar el, după scenariu trebuia să facă altceva, dar schimbarea mi-a plăcut. S-ar fi auzit un „Bravo” dacă nu am fi pus muzică deasupra.

În final, am ieşit afară şi ne gândeam ce să mai facem — filmul ieşea prea scurt. Am convenit cu toţii să filmăm câteva momente în parcul alăturat şi, în drum spre el, ne gândeam ce să facem acolo. Până când „sufletul” grupei, Sandu, a dat ideea cu banana. Gata! Totul era ca şi făcut ))) În parc, pe lângă filmări, am făcut şi o mulţime de poze ca amintire (suntem anul 3, totuşi).

A treia zi a fost dedicată montajului. Da, mi-a fost greu, dar mai mult interesant decât greu. Greul adevărat le-a revenit băieţilor care au făcut montajul, Gheorghe şi Vasea, Gheorghe în special. Fără imaginaţia lor nu ştiu ce am fi făcut. Mulţumiri lui Vasea că a salvat filmuleţul de la lipsa introducerii şi ne-a recomandat trailerul Alvin and the Chimpmunks 2

Primul feedback pozitiv l-am primit din partea Mamei Lena, bucătăreasa colegiului, care s-a apropiat de masa noastră când noi urmăream versiunea preliminară a filmului şi ne-a certat că suntem prea gălăgioşi. Dar după ce a văzut filmul, a râs cu poftă şi ne-a zis că ne permite să râdem în continuare.

A fost un adevărat orgasm să văd cum sala se rupea de râs la scenele cu întâlnirea, banana şi cea finală — de cea finală nici nu mai vorbesc: a fost exploziv! Profesorul nostru de fizică a fost primul care ne-a apreciat şi a recunoscut că i-a plăcut foarte mult faza cu banana. Iar diriginta noastră — eu nu am văzut, eram concentrat la urmărirea reacţiilor la film — nu mai putea de atâta râs.

După ce totul s-a terminat, mi-am zis: mai facem! Am privit în ochii colegilor mei şi am citit acolo aceeaşi idee: mai facem! ne-a plăcut!