„Totul este relativ” — o afirmație relativă

10 11 2012

Am trecut prin atât de multe etape de luare de atitudine ultimele săptămâni… Mi-am schimbat sistematic opinia despre oamenii bogați, despre tipii religioși, despre care e sensul vieții și despre cum trebuie de crescut copiii. Unele schimbări de curs a luntrii gândirii mele prin mlaștinile filozofiei au fost influențate de factori externi, foarte diferiți între ei. De exemplu, și acesta este un exemplu recent, o domnișoară de 23 de ani a ținut să mă contrazică în momentul în care îi desfășuram ideea mea despre cât de important este ca tinerețea să ți-o petreci necăsătorit. Ea, spre deosebire de mine, s-a arătat entuziasmată de șansa de a avea un copil la 25 de ani și mi-a demonstrat că angajarea într-un mariaj nu înseamnă numaidecât sfârșitul lumii, că în timpul căsniciei viața poate fi la fel de dulce, mai ales că ai alături un suflet-pereche cu care să împărtășești experiențele minunate prin care treci.

Suna a cerere în căsătorie.

Dar nu despre asta am decis să scriu azi, 13 septembrie 2012, de ziua colegului meu Ion, în ziua în care din cauza repoziționării obiectelor de mobilier în oficiu am rămas fără masă de lucru pe două zile.

Ziceam că ultimele săptămâni mi-am schimbat de multe ori percepția despre lume, iar percepția mea despre lume se rezuma la cunoașterea a ce e rău și ce e bine, cine face bine și cine face rău, cine merită să trăiască și cine degeaba trăiește.

Mi-a trebuit ceva timp să înțeleg ceea ce e atât de simplu: oamenii sunt diferiți. Diferiți fiind, au cu toții viziuni diferite asupra lumii înconjurătoare. Ceea ce pentru unii e „jos”, pentru alții, care stau în mâini și cu picioarele în aer, e „sus”. Ceea ce într-o societate reprezintă o obișnuință, în altă societate este interzis. Ideea despre diferitele puncte de vedere este atât de universală, încât ea poate fi redusă la o singură afirmație, alcătuită de un oarecare mustăcios în secolul trecut: „Totul este relativ”.

Da! Acesta este adevărul absolut. Nimic în lume nu face excepție de la această regulă, deci acesta este adevărul absolut.

Ups… am spus absolut? Cum rămâne cu „Totul este relativ”? Afirmația aceasta, atât de adevărată, o fi unica excepție? Nu aș zice, pentru că mustăciosul a zis „Totul este relativ”, nu „Totul este relativ, în afară de acest enunț”.

Pentru cei care s-au rătăcit în litere: în lume totul este relativ, într-atât de relativ încât însăși proprietatea acestui tot de a fi relativ este echivocă (deci relativă).





De ce intelectualii ruși din Moldova urăsc moldovenii, sau confesiunile unor tinere rusoaice

29 09 2012
În toiul dezbaterilor referitoare la „mancurții” care nu vor să vorbească limba română și „șoviniștii” care îi condamnă pentru asta, am găsit potrivit să vă pun la dispoziție impresiile unor tinere domnișoare de etnie rusă, locuitoare ale capitalei noastre albe, una dintre care vorbește atât de bine româna, încât a fost nevoie să-mi declare expres că e rusoaică pentru ca eu să-mi dau seama.

De parcă s-ar fi înțeles, ambele domnișoare mi-au declarat că le-a fost ușor să învețe româna, dar le este foarte greu să se înțeleagă cu conaționalii noștri: în primul rând din cauza dialectului specific, depărtat binișor de limbajul recunoscutului Eminescu, iar în al doilea rând (aici am și un exemplu trist: un băiat din cămin mărturisindu-le colegilor săi cum „a fost ieri la discași și o zamutit cu o tiolcă” plus încă niște activități 18+) din cauza aruncării, iarăși de către conaționalii noștri, a rusismelor și calchierilor din rusă în exprimarea cotidiană, cu o poftă de nedescris și chiar cu o oarecare mândrie specifică celor care știu o limbă străină într-un colectiv în care cunoașterea limbilor străine este mai apreciată decât cunoașterea propriei limbi.

Pentru mine, eu afirmându-mă ca băgător avansat de picioare în toate subiectele de mare interes, ca politica, religia, chestiile legate de etnie etc. (iar uneori și în subiectele de interes personal, cum ar fi cursul propriei mele vieți), paradoxală este indignarea pe care o manifestă tinerii unioniști cu camerele de luat vederi în rucsac față de primirea pe care vânzătoarele le-o fac în magazine, farmacistele în farmacii, iar taximetriștii în taximetre. La acest moment, în mintea cititorului atent proverbul cu paiul și bârna probabil a apărut deja în setul de analogii pe care creierul omului le face în timpul citirii. Eu însă scriu aici nu pentru a îndemna tinerii unioniști să aprecieze dimensiunile paiului versus dimensiunile bârnei; îi invit să caute în mintea lor limpede o modalitate de a privi lucrurile altfel decât „Все пидорасы, а я — д’Артаньян”, cu alte cuvinte, o modalitate care să nu excludă învinovățirea propriei persoane. E probabil și cazul microbuzelor, împotriva cărora se manifestă majoritatea tinerilor unioniști, dar pe care le așteaptă cu mâna la gură seara la 11 întorcându-se de la domnișoarele lor, acceptând orice condiții (legate de numărul de pasageri, limba vorbită de șofer, volumul radioului și viteză) numai să nu plătească de 20 de ori mai mult la taxi sau, Doamne ferește, să caute pe cineva la stație care este pornit în aceeași direcție, din același motiv, și cu care ar putea să partajeze prețul pentru călătorie.

Amu eu cu una din domnișoarele sus-numite zamutesc niște vstreci și o seară vorbim na narmalinom iazîke, altă seară na drugom narmalinom iazîke, și suntem fericiți cocoțați pe o roată spunându-vă povestea toată

PS1: Pe cei care se recunosc în sintagma „tineri unioniști” și vor să mă pedepsească pentru această apreciere pripită, neargumentată și provocatoare (o, da, cuvântul ăsta ultimul care cu „p” e la modă ultima vreme, since Bălți) îi rog să-și țină roșiile și ouăle în mâini pentru a le arunca în blogherii care vor ieși după mine pe scena monitorului lor. Vă spun sincer că am vrut să vă numesc „tineri patrioți” dar m-am temut să nu vă înfurii mai tare, dată fiind revendicarea de către urmașii lui Șelin a acestui titul. „Tinerii unioniști” era pe locul doi în lista apelativelor cu care îmi permit să vă numesc, urmat de „studenți neliniștiți” pe locul trei.

PS2: (Ce aș fi scris dacă aș fi avut un stil de scriere obișnuit sau dacă eram în clasa a 6-a, la nivelul căreia ești dacă n-ai înțeles până în acest moment ce mesaj am intenționat să transmit prin acest eseu) Atât timp cât noi vom folosi limba lor în comunicarea cu noi înșine, să nu ne plângem că ei folosesc limba lor în comunicarea cu noi.