Cea mai lungă zi a anului s-a terminat cu un interviu la radio

21 06 2010

De fapt, sunt un blogger de succes. Scriu despre ce vreau, când vreau, și datorită acestui fapt, mă consider un blogger de succes, în măsura în care „de succes” înseamnă pentru mine „oarecum liber”.

Astăzi, în zi de solstițiu, în plină zi cu soare, am aflat de la colege că sunt invitat la radio, de către profesoara de limbă română. Eu, entuziasmat după asistarea la prezentările de teză a unor buni prieteni de-ai mei, am zis că.. îmi pare rău, dragi ascultători, dar nu. Și atunci mi-am amintit de o zi în care eu eram clasa a IV-a și la școala noastră au venit de la Teleradio să ne ia niște „interviuri” pentru Ora copiilor. Trebuia simplu de zis ce ne place să facem ziulica întreagă și ce obiect ne e mai pe plac.

Îmi amintesc cu compasiune față de acel Giku cum plângeam că nu vreau și gata să vorbesc cu niște oameni străini și încă să mai știu că o să fiu auzit de alți copchilandri de seama mea. Și-mi mai amintesc că a doua zi chiar discutam cu mama, chipurile, poate mai bine totuși le spuneam la tantile celea câte ceva…

Ei bine, amintindu-mi de aceste clipe ale copilăriei, mi-am zis, și am strigat să mă audă și clasa, că eu MĂ DUC să dau reportaj. Și clasa a tăcut.

Spre seară m-am văzut în casa unui reporter de la RadioMoldova, împreună cu profesoara sus-amintită și cu doi colegi de facultate (nu de grupă), care erau gata, ca și mine, să susțină una și aceeași idee: la ce bun religia ca obiect în școală?

Acum, în premieră pentru blogul meu, o să fac trimitere pentru informații în surse nedisponibile online. Vreau pur și simplu să ascultați de sine stătător ce-am discutat noi acolo. Emisiunea „Repere sociale”, RadioMoldova, fiecare sâmbătă, 20:00.

Cea mai lungă zi a anului s-a terminat cu un interviu la radio.





Terminator 2 și prezervativul

12 06 2010

Urmăriți ultimele 10 minute din filmul lui James Cameron Terminator 2.

Okay, am revăzut sfârșitul unui film legendar și ne pare bine. Acum nu trebuie decât să vă divulg ceva ce puțini știu… Atrageți atenția la sunetul pe care-l emite robotul ăla „rău” (T1000) înainte de a cădea în metalul ăla topit… Inginerii de sunet au gândit o metodă foarte bună de a scoate așa sunet… au luat un prezervativ și au învelit cu el un microfon, după care amestecau cu microfonu ăla săracu într-o strachină cu fulgi de ovăz. Poanta cu învelitul microfonului în prezervativ se folosește uneori în cinematografie, dar nu la crearea sunetelor, ci la înregistrările sub apă.

Iată și de unde am aflat (de ce să nu recunosc). Drept că e în rusă (rușii îs tare atenți la așa chestiuni; câteodată ai impresia că știu mai multe despre un film decât regizorul acestuia).





Jimmy Jump sau De ce a cântat spaniolul de două ori

30 05 2010

Jimmy Jump, „invadatorul”

„Memorii” de la Euro 2008, meciul Turcia-Germania


Faceți cunoștință cu Jimmy Jump, „invadatorul” catalan de 36 de ani, cu numele adevărat Jaume Marquet Cot, specializat în păcălirea securității la ocaziile mari. În „dosarul” său se numără foarte multe intrări neașteptate, pe terenul de fotbal, terenul de rugby, câmpul de tenis, pista de Formula 1, podiumuri, emisiuni televizate și scena Eurovision.

Iată câteva dintre ele…

  • 9 mai 2004: Jimmy a „dat startul” competiției Spanish Gran Prix, trecând linia de start primul dintre toți concurenții.
  • 4 iulie 2004: Jimmy a intrat pe teren în meciul Portugalia-Grecia și a aruncat, din fugă, steagul FC Barcelona în fața lui Luis Figo, ca „răzbunare” pentru că a lăsat echipa în favoarea lui Real Madrid (amintesc aici că Jimmy e catalan).
  • 19 noiembrie 2005: Jimmy s-a evidențiat în timpul meciului dintre Real Madrid și FC Barcelona.
  • 25 aprilie 2006: În timpul semifinalei UEFA Champions League dintre Villareal și Arsenal, Jimmy a intrat pe teren și i-a aruncat lui Thierry Henry un tricou de FC Barcelona cu numărul 14. Un an mai târziu, Henry a fost transferat la Barca și a primit numărul 14.
  • 23 mai 2007: În timpul finalei UEFA Champions League, jucată de AC Milan și FC Liverpool la Atena, Jimmy a intrat pe teren purtând drapelul Greciei în mână; moment ascuns de ochii telespectatorilor, dar surprins de camerele microbiștilor.
  • 15 august 2007: Jimmy a intrat pe teren în timpul meciului Bayern Munchen – FC Barcelona și a purtat o discuție destul de amicală cu Lionel Messi.
  • 20 octombrie 2007: Jimmy a intervenit în finala Campionatului Mondial de Rugby jucată de Anglia și Africa de Sud.
  • 25 iunie 2008: În timpul semifinalei Euro 2008 disputată de Turcia și Germania, Jimmy a alergat de teren purtând un tricou pe care scria: „Tibet is NOT China. Jimmy Jump .COM”.
  • 7 iunie 2009: Jimmy l-a „abordat” pe Roger Federer în timp ce acesta disputa finala de tenis masculin French Open cu suedezul Robin Söderling, încercând să-i pună pe cap o șapcă de culoare roșie. Din păcate Federer n-a dat dovadă de simț al umorului și a încercat să se lepede de intrus. Pentru această șotie Jimmy a stat în închisoare aproape 12 luni.
  • în sfârșit, 29 mai 2010: Jimmy săvârșește cea mai reușită „invadare”, când, în timpul evoluției cântărețului spaniol Daniel Diges pe scena Eurovisionului, în plină finală, el intră neobservat pe scenă și începe a dansa de rând cu ceilalți dansatori. Doi agenți de securitate au intrat imediat pe scenă, făcându-l pe Jimmy să coboare de acolo, iar în filmulețul de mai jos observăm momentul arestării. Deși unii cred că Jimmy a stricat show-ul spaniolului, majoritatea internauților care au comentat întâmplarea consideră că de fapt el a adus un volum remarcabil de dinamism în spectacol. Din cauza lui organizatorii au decis să-i permită lui Daniel să cânte a doua oară, pentru că, de bine de rău, din cauza celor doi agenți de securitate care au urcat pe scenă în timpul reprezentației, a fost încălcată regula care nu permite mai mult de 6 oameni în scenă.

Jimmy Jump „invadatorul”. Simbolul omului liber care nu pierde ocazia să-și manifeste preferințele (Messi, Henry, Federer, Diges) și ideile (trădarea lui Figo, Tibet nu e China) în fața publicului larg. Și-a creat site personal, care la momentul scrierii articolului nu lucrează, probabil din cauză că este supraaccesat. A apărut în ce publicații vreți; în două cuvinte, s-a făcut celebru.

UPDATE: Tocmai am găsit un filmuleț sumar al „activității” lui Jimmy. ‘njoy! 🙂

Atribuire imagine: daylife.com





1 an de bloggereală. Amintiri, aspirații

25 05 2010

Pe 25 mai 2009, undeva pe la amiază, eu mi-am creat blogul de față și am scris în el primul articol, desigur de prezentare. Nu a durat mult până am lansat cel de-al doilea articol, legat de mesajele anti-comuniste pe leul moldovenesc, care de altfel e cel mai căutat articol din blogul meu în toată istoria acestuia. Așa am intrat eu în blogosfera moldovenească, cu intenția inițială de a comenta evenimentele politice și non-politice din țară și din lume.

Am rămas fermecat de posibilitatea de a te deschide lumii printr-un blog, posibilitate de care la vremea ceea, un an în urmă, se bucura un bun coleg de pe Wikipedia, Tudor (trebuie să recunosc că tot datorită lui am intrat și pe facebook; până în timpul de față aceste două „descoperiri” au reușit să-mi schimbe de-a binelea experiența de internaut). Cu toate că la început am încercat să mențin un aer obiectiv și să relatez despre evenimente interesante argumentându-mi spusele, cu timpul am trecut la așa-zise „creațiuni” și relatări de impresii. Nu pot să zic că am scris despre absolut tot ce mi-a atras atenția în acest an, dar afirm sus și tare că blogul este o bucată de papirus pe care nu mă rușinam să-mi înșir gândurile cu realizarea faptului că vor fi citite și de alții. Aici lumea face cunoștință cu mine, îmi ghicește gândurile și, în cazuri izolate, își face prima impresie despre Giku Promitt. Și eu scriu anume pentru ei, cei cărora le place ce fac.

Pot să zic că am atins din toate subiectele câte puțin. Ca să par mai organizat, o să schițez o listă a ce am investit eu în acest blog sau, cu alte cuvinte, despre ce am scris:

Acum, că am privit în urmă cu admirație, e timpul să privesc înainte cu aspirație. Vreau ca voi, cei care mă citiți, să hotărâți ce va urma în acest blog, și eu o să mă conformez 🙂





Acum, că am băut o bere imaginară în cinstea îndrăgitului meu blog, pot să mă uit liniștit la Eurovision. Moldova, go, go 🙂

Blogul meu are un an.





Vechiul terminal

24 05 2010

Azi, 23 mai 2010, am fost într-un loc pe care demult visam să-l vizitez, situat aproape de terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, și anume clădirea vechiului Terminal. Mulțumiri Lenei, care a fost atât de drăguță să mă însoțească în această călătorie. 😀

Vechiul terminal se află la o distanță de cca. 500 m spre oraș față de cel nou. Nu știu când a început să funcționeze, nu e indicat nici pe pagina informațiilor generale a saitului Aeroportului Internațional Chișinău. Cert e că a fost înlocuit în 1970 de terminalul actual, pe atunci mic și el, dar care a beneficiat de lucrări ample de reparație la sfârșitul secolului.

La ușile vechiului terminal stă liniștit un lacăt, care probabil își anunță sie însuși câteodată când decolează sau când aterizează un avion. De la fosta clădire lipsesc azi scările (sic!) și turla de deasupra. Și ceasul; dacă nu mă greșesc, în imaginea veche văd un ceas deasupra ușilor, acum acolo stau două proiectoare.

Vechiul terminal azi

Vechiul terminal Chișinău, 23 mai 2010

În fața terminalului e destul spațiu, și este folosit azi la fel ca și odinioară: ca parcare. Apropo, o informație care poate prinde bine automobiliștilor cu drum la aeroport: parcarea asta e fără plată, spre deosebire de cea din fața terminalului actual, ca să nu mai vorbesc de terminalul V.I.P., iar de la ea până la terminalul actual nu sunt decât 500 m, așa că nu ezitați să economisiți ceva bani, pentru ca deopotrivă să vedeți ce însemna pentru Chișinău aeroport pe timpul părinților / buneilor voștri.

Urmând legătura aceasta, veți putea vedea cum arată din satelit amplasarea terminalului vechi față de cel nou. Apropo, doriți o mini-galerie foto? Poftiți 😉

Uși închise

Lacăt la ușă

Terminalul actual

Terminalul actual, pe ploaie

Turnul de control

Ceea ce eu cred că e fostul turn de control

TU-134

TU-134, devenit ultima vreme simbolul Aeroportului Chișinău

Atribuire imaginea nr. 1: wikimapia.org. Autor neidentificat.
Restul imaginilor îmi aparțin și le eliberez în domeniul public.





Schimbă directoriul de instalare

12 03 2010

Nu aş fi nici găsit cum se face dacă nu m-ar fi impus să caut wizard-ul de instalare al Google Earth. Dezvoltatorii de la Earth sunt foarte încrezuţi în indiferenţa clienţilor lor şi îi privează de libertatea de a alege locul în care să fie instalat programul. Instalează în C:\Program Files\ şi punct.

Am găsit o soluţie mai amplă, pentru cei cărora instalarea programelor în C: nu le prieşte (din motive de securitate, economie a spaţiului de memorie sau altceva). Specific că unele programe (Microsoft Office în primul rând) se vor instala în C: orice n-am face, şi asta e normal pentru buna lor funcţionare.

Deci pentru a schimba directoriul implicit de instalare a programelor, întreprindem următoarele:

  1. Mergem la Start->Run… şi scriem acolo regedit. Apăsăm OK
  2. Navigăm la HKEY_LOCAL_MACHINE/SOFTWARE/Microsoft/Windows/CurrentVersion
  3. Din lista de parametri apărută facem click dreapta pe ProgramFilesDir şi selectăm Modify
  4. Schimbăm directoriul, apoi OK. Nu e nevoie de salvare, s-a salvat automat.

Acum nu numai Google Earth, ci toate programele pe care urmează să le instalaţi vor pleca în directoriul stabilit de Dvs., chiar şi pe stick dacă Dvs. aţi vrut-o. Am auzit că poanta nu merge la Win 7, aşa că să nu mă învinuiţi de declaraţii false aici de se întâmplă să daţi greş. Pare totuşi rău că pentru o scăpare (sau nu ştiu cum să-i zic) a căscaţilor de la Google trebuie să cauţi soluţii de unul singur. Ruşine să le fie… 😐





Avatar bate Titanic

27 01 2010

Lucrul la care ne-am aşteptat… Avatar bate Titanicul la încasări, îndreptându-se energic către cifra de 2 miliarde de dolari. Astfel, cel mai bun film din toate timpurile a fost depăşit de alt film regizat de acelaşi umanoid.

Avatar poster


Merite:
Avatar a devenit cel mai bun pentru că e un film disponibil în tehnologia 3D, pentru că nu ne face doar martori la o întâmplare dramatică (aşa cum a fost cazul Titanicului), ci ne duce într-o lume nouă, inedită, inimaginabilă. Pentru că subiectul are proporţii globale şi pentru că ajungi să fii de partea unei şi aceleiaşi părţi beligerante dintr-o conflagraţie între două lumi. Pentru că vorbeşte de comunicarea între om şi extratereştri, temă atât de excitantă în ziua de azi.

Circumstanţe
Avatar a devenit cel mai bun pentru că s-au înmulţit sălile de cinema, pentru că utilizează tehnologii cu muult mai avansate decât Titanic. Pentru că are cale deschisă spre zone ale lumii odinioară izolate de cinematografia mondială (Rusia, China). Pentru că are parte de o promovare titanică pe lângă Titanic.

Aşadar, aş spune că, la moment, din considerentele enumerate la circumstanţe, filmul Avatar încă nu trebuie să fie considerat mai apreciat decât Titanic, în pofida lucrurilor expuse la merite, ci mai la modă. Ceea ce nu exclude creşterea în continuare a popularităţii până la stadiul de cel mai apreciat film.