Bătrânețea în troleibuz

23 01 2011

Am luat astăzi troleibuzul 10 (de la aceeași stație ca și aici). Ora 7:20. Speram să nu-mi fie solicitați banii de călătorie (dimineața taxatorii sunt relativ leneși), dar n-a fost să fie. Taxatorul mi-a dat un bilet boțit, în mod clar nu era proaspăt rupt.

Dar nu-i pe asta.

Cu trei stații înainte de terminus, în troleibuz urcă un om în vârstă, l-aș estima la 55 de ani, înalt, cărunt, cu musteață la fel de căruntă. Purta o geantă de mărime medie și nu s-a așezat.

Biletul nr. 913666Mi-am amintit cum am mai călătorit o dată cu acest om. Atunci troleibuzul era plin, aproape ticsit, și eu am nimerit în apropierea imediată a omului acesta. N-am putut să nu observ cât de tare seamănă cu mine. Aceiași ochi, aceeași față trasă, aceeași înălțime. Același mers, aceeași privire. Mi-am imaginat că așa voi arăta la bătrânețe, și de aceea mi-l închipuiam pe acest om ținând în brațe doi nepoți… ca să mă văd pe mine însumi peste 40 de ani.

Interesant, ce viață duce acest om? E la fel ca mine? E total diferit? Are o căsnicie fericită? Sau suferă din cauza ei? Copiii îl vizitează săptămânal? Sau sunt plecați peste hotare și-i scriu doar de Crăciun? Este mulțumit de locul de muncă? Sau nu poate dormi liniștit din cauza stresului?

Judecând după fața lui obosită (dar, totodată, senină, vorbesc de acea seninătate pe care o veți observa pe fața oricărui bunic), cel puțin în două din aceste trei momente omul acesta nu este fericit. Urmează întrebarea… îi seamăn numai după fizic? Sau avem și o soartă comună?

PS: Numărul biletului de troleibuz primit în această dimineață (ăla boțit) e 913666.
PS2: Noaptea am visat ploaie de comete.





1 an de bloggereală. Amintiri, aspirații

25 05 2010

Pe 25 mai 2009, undeva pe la amiază, eu mi-am creat blogul de față și am scris în el primul articol, desigur de prezentare. Nu a durat mult până am lansat cel de-al doilea articol, legat de mesajele anti-comuniste pe leul moldovenesc, care de altfel e cel mai căutat articol din blogul meu în toată istoria acestuia. Așa am intrat eu în blogosfera moldovenească, cu intenția inițială de a comenta evenimentele politice și non-politice din țară și din lume.

Am rămas fermecat de posibilitatea de a te deschide lumii printr-un blog, posibilitate de care la vremea ceea, un an în urmă, se bucura un bun coleg de pe Wikipedia, Tudor (trebuie să recunosc că tot datorită lui am intrat și pe facebook; până în timpul de față aceste două „descoperiri” au reușit să-mi schimbe de-a binelea experiența de internaut). Cu toate că la început am încercat să mențin un aer obiectiv și să relatez despre evenimente interesante argumentându-mi spusele, cu timpul am trecut la așa-zise „creațiuni” și relatări de impresii. Nu pot să zic că am scris despre absolut tot ce mi-a atras atenția în acest an, dar afirm sus și tare că blogul este o bucată de papirus pe care nu mă rușinam să-mi înșir gândurile cu realizarea faptului că vor fi citite și de alții. Aici lumea face cunoștință cu mine, îmi ghicește gândurile și, în cazuri izolate, își face prima impresie despre Giku Promitt. Și eu scriu anume pentru ei, cei cărora le place ce fac.

Pot să zic că am atins din toate subiectele câte puțin. Ca să par mai organizat, o să schițez o listă a ce am investit eu în acest blog sau, cu alte cuvinte, despre ce am scris:

Acum, că am privit în urmă cu admirație, e timpul să privesc înainte cu aspirație. Vreau ca voi, cei care mă citiți, să hotărâți ce va urma în acest blog, și eu o să mă conformez 🙂





Acum, că am băut o bere imaginară în cinstea îndrăgitului meu blog, pot să mă uit liniștit la Eurovision. Moldova, go, go 🙂

Blogul meu are un an.





Te-am visat azi şi mi-ai părut mai frumoasă ca nicicând

6 11 2009

Există chestii din domeniul subconştientului (ăsta e un termen învăţat de la română, nu te alarma) care nu vor ca eu să te uit. Astă-noapte te-am visat, şi probabil de aceea nu m-am trezit decât pe la ora doişpe.

Parcă eram în troleibuzul zece, mă întorceam spre casă şi deodată aud o voce de la spate: Gicu!. Îmi întorc capul. Tu, zâmbăreaţă şi luminoasă ca o lampă nou-nouţă, îmi strigi să cobor cu tine la penultima staţie, la Fourchette. Erai la uşa din spate; eu la cea din mijloc. Eu am răspuns printr-un zâmbet; şi nu-mi mai amintesc exact de care.

Apoi, în visul meu a apărut o lacună, după care mă vedeam la staţia terminus, în acelaşi troleibuz. Adică ai coborât fără mine. Am fost indiferent faţă de tine. Mai indiferent ca nicicând.

Nu sunt cerşetor şi nu sunt răzbunător. Astea două caracteristici cred că mi le atribui cel mai des. Sunt doar un om, un visător, sunt doar un om… ooohhhh!!





Am nevoie de schimbare

18 07 2009

Azi am terminat hârtia igienică şi am constatat că trebuie să schimb ceva în viaţa mea.

Pentru început, îmi voi schimba pseudonimul. De azi înainte (vă spun dinainte: să nu credeţi că aşa o să şi fac) nu voi fi Giku Promitt, ci Hugh Jackman. Da, anume Jackman, ca să fiu mai diluat în mulţime. M-am gândit şi la Anderson, dar Hans Christian nu cred că se potriveşte caracterului meu.

Apoi îmi voi schimba înfăţişarea fizică. Voi adăuga câteva kilograme, voi scădea alte câteva, îmi voi lăsa părul să meargă spre recordul mondial după lăţime, voi înceta să îmi rad părul din nas şi voi începe să zâmbesc mai des, datorită ideilor care mă preocupă tot mai insistent ultima vreme. După ce mă voi asigura că faţa mea e în regulă (voi folosi pentru asta o oglindă dublă), voi începe a-mi bronza artificial pielea (ceea ce e foarte uşor, fiindcă e deja maronie) ca să plac mai mult fetelor de pe stradă (alea care stau cu picioarele pe pereţi şi scrie Ponti. Pentru picioarele dragi lângă ele). Îmi voi epila partea inferioară a genunchiului ca să transpir mai puţin şi voi adăuga încă o vertebră care să o reguleze pe cea care iese în afară.

Cu mine m-am hotărât ce o să fac. Mergem spre altă clasă de obiecte, şi anume neviile.

Promit să îmi cumpăr altă garderobă şi pe cea veche s-o arunc vecinului de jos la balcon (hainele-mi vor rămâne, indubitabil). Şi prin haine voi face un pic de merchendising: cămaşa albă o voi schimba cu una neagră iar pe aia neagră o voi schimba cu una albă. Voi lăsa tot ce e albastru (asta rămâne valabil oricine nu ar câştiga Eurovisionul). Mă gândesc să-mi scurtez şi nişte [perechi de] pantaloni, aşa încât să-mă ajungă exact până la burtă. De asemenea, în locul în care ţineam odată umbrela plănuiesc să aşez papucii, ultimii protestând împotriva grevei cremei pentru încălţăminte.

Îmi voi schimba modul de viaţă. Da. După ce voi arunca garderoba vecinului de jos şi îmi voi face toate retuşurile (să le zicem modificări) planificate până acum, voi pleca la ţară. Sau mai bine din ţară. După care mă voi întoarce pentru ursuleul de pluş şi voi pleca din nou.

Îmi voi schimba principiile. Îmi voi schimba soţia de câte ori vreau, întrucât nu m-am însurat încă. Îmi voi schimba viaţa, soarta, numerele preferate, numerele nepreferate, principiile (am mai zis?!), stilul de viaţă şi stilul de privire la maşinile mai noi. Voi încerca să fiu ceea ce tu vrei. Căpşunico…





Hello world!

25 05 2009


Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!

Mulţam, fain!

Deci, iată-mă-s şi eu, bloggerul cu cele mai puţine cunoştinţe despre un blog, biologul cu cel mai mic interes de a învăţa biologia şi, în sfârşit, ciclistul cu cea mai restrânsă activitate din raionul (nu şi din satul) de baştină. Am venit aici să văd „care-i treaba” şi, dacă mă va atrage bloggingul, precis o să rămân. De fapt, pot chiar să spun cum ar trebui să arate o activitate, nouă pentru mine, pentru ca eu s-o îndrăgesc:

  1. Să-mi ia mult timp;
  2. Să-mi ia puţini nervi.

Şi gata. Dacă bloggingul va întruni aceste două calităţi, treaba e ca şi făcută şi Moldova va şti că are cu un patriot mai mult în WordPress.

Logo-ul oficial al Wikipediei: un puzzle neterminat
Şi acum, pentru că intuiţia apropiată de cea feminină şi depărtată de cea blondă îmi spune că e timpul să mă prezint, voi numi trei lucruri care îmi plac: wikicyclegraph. Ele nu mă lasă fără treabă: dacă sunt pe-acasă prin sat, iau satu’ la cutreierat cu bicicleta, dacă sunt prin oraş suprasolicit troleibuzele (mai puţin rutierele – apropo, rutierele sunt un subiect destul de tare pentru blogul ăsta, o să scriu numaidecât ceva despre ele) în căutarea unor obiecte nici prea mari nici prea întunecate pentru a le fotografia şi, în sfârşit, dacă sunt în oraş la apartamentul mătuşă-mii, pun în funcţiune Ffx-ul şi încep/continui lucrul pe wiki (despre wiki probabil o să am cele mai multe subiecte aici – huh, de-amu’ îmi fac planuri).

Acum, cine sunt eu (era normal să spun cine-s eu înainte să spun ce-mi place, dar eu las oamenii să ghicească cine-s eu după ce-mi place)… Sunt un [ne]obişnuit student (dacă scriam student [ne]obişnuit reieşea că, totuşi, sunt obişnuit), studiez acele chestii fără de care programatorii nu ar fi inventat Google-ul şi WordPress-ul, nici Wikipedia, nici măcar interfaţa GUI – mai pe scurt, sunt viitor programator. Nu mă întrebaţi la ce programe mă pricep pentru că încă nu am terminat practica la anul II… Mă strădui, ca un elev cuminte, să învăţ exact atâta cât vorbeşte profesorul la lecţie şi nu merg la facultative. De aceea viitorul nu-mi străluceşte – el pur şi simplu mă orbeşte.

Fiind un om care de obicei vorbeşte mult, dar când vine vorba de ceva concret  se rezumă la două-trei cuvinte, o să pun aici punct declaraţiei mele de venit (se mai spune declaraţia c-am venit) şi plec în lumea mea paralelă. Sper că o să vă văd curând, pentru că la câtă băutură am înghiţit sâmbătă pe 16 mai, nu ştiu cum de am scăpat de la nunta aia…

Ciao!