Mergând pe Bodoni la deal

7 11 2012

Stătea cu burta în trotuar,și cu inscripție pe carton la piept: «Ажутацимэ вэ рог сунтынсэрчинатэ ын а опта лунэ ши нам бань де мынкаре ши хэйнуце. Сэ вэ айбэ Думнезеу ын пазэ»

I-am dat 5 lei. Altul i-o mai fi dat 5 lei, și tot așa femeia a scos-o cu chiu cu vai și și-a născut copilul. Micu a crescut într-un mediu foarte ostil, mama bea, tații beau și nu se interesează de educația lui. Copilul, în aceste circumstanțe, a ajuns repede în stradă. Tinerețea lui a fost o încercare chinuitoare, dar el, cărând lăzi pentru 50 de lei pe zi și păzind fel de fel de șantiere a supraviețuit până la vârsta de 22 de ani, când într-o bună zi mi-a salvat sora de la atacul unei haite de câini.

Poveste fictivă

Reclame




Istoria unui expert în finanțe

22 03 2011

Amprenta





Ignorăm zi de zi lucruri minunate

28 02 2011

Washington DC, o stație de metrou într-o dimineață rece de ianuarie, 2007. Un violonist executa, discret, fără să deranjeze pe cineva și fără ca cineva să-l deranjeze, șase piese de Bach în 60 de minute. În acest timp, aproximativ 2000 de oameni au trecut prin stație, cei mai mulți fiind în drum spre serviciu.

După 3 minute, un om între două vârste a observat violonistul. Și-a încetinit pasul, s-a oprit, apoi și-a reluat drumul cu pași grăbiți.

După 4 minute, violonistul a primit primul dolar: o femeie i l-a aruncat în șapcă, fără a se opri, apoi a pornit mai departe.

La 10 minute de când a început muzicianul să cânte, un băiețel de 3 ani s-a oprit, dar mama l-a tras grăbită de mână. Copilul s-a oprit iarăși să privească violonistul, dar mama l-a tras mai tare după ea. Mergeau mai departe, dar copilul tot mai întorcea capul. Același lucru l-au făcut și alți câțiva copii, dar toți părinții lor, fără excepție, nu le-au permis să rămână în urmă.

La 45 minute de cântat încontinuu, numai 6 oameni se opriseră să asculte pentru scurt timp interpretarea. Vreo 20 aruncaseră bani în șapcă, și continuau să meargă indiferenți. Până la urmă, muzicianul a strâns 32 dolari.

Când a terminat, a revenit zumzăitul cotidian în locul acordurilor de vioară. A cântat o oră întreagă, dar nimeni nu l-a aplaudat și nu i-a manifestat recunoștință.

Violonistul se numește Joshua Bell și e unul din cei mai mari muzicieni ai tuturor timpurilor. Ceea ce a cântat în metrou este una din cele mai dificile piese scrise vreodată, iar vioara cu care a lucrat costă nu mai puțin de 3,5 milioane de dolari. Cu două zile mai înainte, același Joshua Bell susținuse un concert în Boston Theater, la care toate biletele fuseseră vândute la un preț mediu de 100 dolari.

Aceasta a fost o parte a unui experiment social organizat de Washington pentru a scoate la iveală percepțiile, gusturile și prioritățile oamenilor.

Dacă trecem pe alături de unul din cei mai mari muzicieni, care cântă una din cele mai fine piese muzicale scrise vreodată, la unul din cele mai frumoase instrumente, ar fi bine să ne întrebăm: Ce alte lucruri minunate ignorăm zi de zi?

Sursa: 9GAG





Insula St. Matthew

16 02 2011

Insula St. Matthew se află în Marea Bering, la 300 km de țărmul Alaskăi. În 1944, U.S. Coast Guard (Paza de Coastă a SUA) instalează aici o stație LORAN (LOng RAnge Navigation). În stație au fost dispuși 19 lucrători. De asemenea, au fost aduși 29 de reni pe post de resurse alimentare de rezervă.

După câteva luni, stația este dezasamblată, iar oamenii părăsesc insula. Renii, rămânând singuri, se regăsesc într-un biotop abundat de hrana lor preferată, lichenii. Datorită excesului de hrană și a lipsei prădătorilor naturali, renii se reproduc prolific.

În vara anului 1957, oamenii vizitează insula într-o misiune de cercetare. Ei descoperă că, în numai 13 ani, populația renilor a crescut de la 29 la 1350 de indivizi. Aceștia se aflau într-o stare fizică excelentă, datorită dietei de licheni.

În vara anului 1963, oamenii revin pe insulă, pentru ca să descopere 6000 de reni. Apetitul lor ridicat a făcut ca de pe insulă să dispară aproape în totalitate lichenii, de aceea ei au trecut la iarba de rogoz. Din cauza competiției ridicate pentru mâncare, renii au scăzut în greutate în acești 6 ani.

Trei ani mai târziu, oamenii au debarcat iar pe insulă. Insula era plină de schelete de reni. De la 6000 de reni, populația s-a redus până la 42, 41 dintre care erau femele, iar unul mascul infertil. Niciuna din femele nu avea făt. Populația de reni a evoluat în 22–24 de ani pentru ca să decadă cu peste 99% în numai câteva luni.

Fără posibilitate de reproducere, renii au dispărut definitiv în anii 1980.

Resursele naturale enorme de care renii dispuneau fără a întâlni alte dificultăți au fost semințele prosperității lor nemaiîntâlnite, dar și cauza decăderii lor ireversibile. Insula era atât de mare, iar resursele atât de multe.

Cât de mare e insula pe care trăim noi?

Insula pe care trăim





Cei șase (șapte)

17 10 2010

Mă mănâncă palmele deja de vreo 4 luni să scriu un articol despre Hardstyle aici, pe blog, în care să schițez clasamentul meu subiectiv al celor mai bune cântece, dar nu sunt încă destul de matur în această pivniță (privință). În schimb, sunt mândru să declar că am revenit pe blog, și asta în urma unor idei care mai de care, izvorâte din nimic altceva decât procesul meu de gândire la lucruri ce țin de viață.

Eu cunosc șase (șapte) oameni, fiecare din ei reprezentanți ai unui anumit tip de oameni. Am petrecut destul timp cu ei încât să pot zice că pot caracteriza felul lor de a fi, și în cele ce urmează îi voi clasifica discret de la cei mai buni la cei mai puțin buni.

  1. Omul care socializează cu oricine îi cade în cale și care este dispus să-ți arunce în față ce crede despre tine, astfel încât să nu stai mult pe gânduri. Își face dușmani, dar aceștia nu își păstrează statutul respectiv pentru foarte mult timp. Îți dă un sfat atunci când îl ceri și reprezintă echilibrul perfect între „râdem glumim” și o judecată matură. Prenumele lui se începe cu P
  2. Omul intelectual prin erudiție, nu știu dacă asta e sintagma corectă, cel mai corect ar fi să zicem că e omul de o educație ieșită din comun. Vorbește curat atât ca conținut al mesajului, cât și ca formă de convorbire; raportat la standardele locale, asta înseamnă că vorbește o română curată între moldoveni. Unicul lucru de care merită să-ți fie frică pentru așa soi de oameni este să nu cadă victimă „sistemului” plin de perfidie și invidie. Prenumele ei se începe cu I
  3. Când am scris în introducere — citez — „petrecut destul timp cu ei încât să pot zice că pot caracteriza”, am scăpat o minciună. Sau nu, haideți mai bine să considerăm că am expus totul corect, iar cazul de față este o excepție. Știu puține lucruri despre persoana de față, dar pe parcurs promit că aflu mai multe și încheg o analiză pe măsură. Prenumele ei se începe cu D
  4. Omul care poate deveni cu ușurință sufletul oricărei petreceri, care are în memoria sa atâtea cazuri și întâmplări pe care ai tot sta să le asculți. Apreciază ajutorul și îi place să mai tragă la măsea, pentru că acesta e unicul mod prin care își poate revărsa emoțiile pe care le stochează atâta timp cât e vesel. Prenumele lui se începe cu A
  5. Omul perfid prin aparență dar de omenie în interior. Tipul care ascunde în sine înțelegerea și toleranța și nu exteriorizează decât superioritatea lui față de subordonați. Despre acest om nu îmi pot permite să relatez prea multe, deoarece are un caracter foarte complex pe care dacă 1) aș fi psiholog 2) aș avea timp pe vărsate l-aș studia în detaliu, atât de interesant îmi pare. El încheie lista oamenilor de treabă. Prenumele lui se începe cu R
  6. Omul de o fățărnicie și toxicitate nemaipomenită. Știe cum să facă ca cei din jur să-i facă pe plac, și deși metodele lui bat grav la ochi, majoritatea dintre victime o ascultă. Ceea ce e mai grav e că afișează mereu [minut cu minut] aceeași față inocentă care ascunde caracterul său insuportabil de ochii unui necunoscător. Provoacă repulsie, și cel mai bine e să nu te legi deloc de el și în niciun fel. Prenumele ei se începe cu I
  7. Există și a șaptea categorie, citiți-o după literele îngroșate. Categoria asta nu trebuie descrisă în niciun fel; cu toții am întâlnit așa gen de oameni. Și nu mă refer la termenul de conotație sexuală, ci la cel de tipaj uman, parte a societății.

Probabil voi mai adăuga câte ceva la categoriile scrise. La categoria nr. 3 „probabil” nici nu trebuie de scris. Eu mă atribui categoriei nr. 5. Tu?





În URSS nu există sex

28 05 2009

В СССР секса нет — o frază înaripată cunoscută fiecărui cetăţean rus, care a ajuns să caracterizeze sexualitatea Uniunii Sovietice…

Nu există sex în URSS, dar copiii se nasc

Nu există sex în URSS, dar copiii se nasc

Această frază haioasă a fost rostită pentru prima dată în cadrul unui proiect televizat în care femei din US discutau cu „consoarte” din Statele Unite. Provenienţa ei încă este disputată, deoarece există două opinii total diferite — prezentatorul show-ului vede lucrurile într-un fel, iar însăşi sursa (Ludmila Ivanova) — în o cu totul altă umbră. Vladimir Pozner, prezentatorul emisiunii, susţine că participantele americance se plângeau de faptul că în SUA exploatarea sexuală pasivă a femeii în cadrul publicităţii depăşeşte orice limite şi s-a interesat dacă în URSS este aceeaşi situaţie. Ivanova a răspuns, probabil în grabă: „La noi nu există sex…”, după care a pufnit în râs şi, prin sughiţuri, a continuat: „…la televiziune”.

Ivanova se apără, susţinând că atât întrebarea, cât şi răspunsul, au fost cu totul altele. Într-un interviu acordat ziarului rusesc Komsomol’skaia pravda (Adevărul comsomolist), Ivanova relata:

Deci, s-a început emisiunea şi una dintre americance spune: „din cauza războiului din Afganistan, voi în genere nu trebuie să mai practicaţi sexul cu bărbaţii voştri, şi atunci nu vor mai pleca la război. Şi tot bătea cu degetele în masă. Eu le-am răspuns: nu avem sex în URSS, dar avem iubire. Nici voi nu stăteaţi fără treabă cât bărbaţii voştri se luptau în Vietnam.
Toţi au memorat doar începutul frazei. Dar oare nu am dreptate? Într-adevăr, cuvântul „sex” noi îl consideram unul necizelat. Noi nu ne ocupam cu sexul, ci ne iubeam. Iată ce voiam să spun.

În mod firesc, televiziunea sovietică nu a păstrat înregistrarea acelei emisiuni, şi de aceea este imposibil de aflat cu exactitate ce s-a întâmplat cu adevărat. Însă, amintindu-şi de fraza dată, oamenii se întreabă cum de atunci se mai reproduceau ruşii? :))