Schiţe de mai

13 05 2010

Sfat la parter

Pe 9 mai am venit înapoi la Chişinău, după ziua de naştere a surioarei mele, şi am venit în compania verişorului meu cu soţia sa, deci cu un troleibuz care nu avea sa vina tocmai până la Studenţilor… Aşa ca am venit pe jos de la PAN-COM. Am pus căştile şi mi-am ales artiştii preferaţi. Trance Generators, respectiv The Juvenile. Trecând prin faţa unui bloc, văd două femei de 25–30 de ani care fumau la uşa parterului, una din ele pentru că era stresată, cealaltă pentru că a găsit cu cine să fumeze. Printre beat-uri mi s-a părut ca aud aşa o discuţie:
— Cum să scap amu de dânsu?
— Capu’ sus, fa… Pune-l noaptea în bagajnic şi scoate-l după oraş… da’ până atunci învăleşte-l cu ceva, c’ap începe să pută.
— Nu trebuia să te ascult…
— Las’că aşa e mai bine!
Muzica era dată la maxim şi nu-mi pot da seama cum de-am putut să aud toată această discuţie prin gălăgie. Concluzia e clară. Mi s-a părut.

Grigorii şi maşina care mergea pe trotuar

Grigorii, ştiut mai tare ca Grişa, se plimba nepăsător pe trotuarul larg de pe bulevardul Moscovei. Văzu pe jos o hârtiuţă de la o îngheţată şi-şi aminti de ingheţata lui. Nu, pe a lui o aruncase într-un coş, ştie bine. Nalt şi zdravăn era Grişa, dar în acelaşi timp copilăros la deprinderi; observa totul în jur şi nimic nu-i scăpa, nici măcar un cleşte uitat pe sârmă la o gospodină de la etajul 3. Deodată, se auzi un claxonat foarte de aproape şi Grişa tresări. Întoarse capul şi văzu un BMW x6 care-şi făcea loc pe trotuar spre locul său de parcare. Grişa nu se gândi mult, aruncă îngheţata pe parbriz, se apropie fulgerător de şofer şi, prin geamul deschis, îl apucă de ceafă şi-l izbi cu fruntea de volan, astfel încât maşina să mai claxoneze o dată.
— Băi cretinule! se apără şoferul. Încă un claxon în răspuns, de data asta mai lung.

Copilul mamii

L-am văzut azi, călătorind în acelaşi troleibuz cu mine. Avea în braţe o floare de cameră învelită în celofan, o avea alăturea pe mamă-sa, iar pe faţă avea o mutră de idiot. Purta ochelari, şi asta nu e chiar atât de grav; grav e cum era îmbrăcat — prea cu haine de peste hotare, şi încă mai grav era că avea o mutră de idiot. Mama se vede că îl poartă în palme, şi anume asta îl face să fie tot mai idiot şi mai idiot. Se pare că nu mai comunică cu copiii domnişorul ăsta, nu mai chiuleşte de la lecţii ca să împroaşte cu pietre în broaşte, pentru că o are acasă pe mama care îl ţine în palme, pe aşa un idiot. N-aş vrea să am copii… idioţi.

Versiuni diferite

Giku №18 zice că s-a îndrăgostit.
Giku №17 zice că Giku №18 n-o să ajungă mai departe decât a ajuns el.
Giku №16 zice că oricum lui îi aparţin cele mai reuşite săruturi (inclusiv unul care i-a plăcut şi partenerei).
Giku №15, ca de obicei, tace. I-e ruşine că a fost la tabăra de vară şi n-a avut nimic cu domnişoara aia Silvica.
Giku №14 îl încurajează pe Giku №18, cu condiţia că acesta din urmă nu minte că s-a îndrăgostit de o fată brunetă.
Giku №13 nu e de acord cu alegerea lui Giku №18; el nu înţelege cum se poate de făcut cunoştinţă fără scrisori… ujas!
Giku №12 plânge şi în ziua de astăzi ca prostu’ după ceea ce el numeşte a fi „o dragoste pierdută”
Giku №11 se regăseşte în fiecare Giku.
Giku №5–10 îl susţin pe Giku №18 orice n-ar face acesta.

Reclame




A doua soţie

3 02 2010

Trecuseră două minute de când privea neliniştit în jos şi cinci de când se făcu tăcere. Ambii aşteptau acest moment, dar el credea că e unul extrem de important şi trebuie să-l chibzuiască. Nu a avut timp să se gândească mai devreme şi se gândeşte acum. Îşi tot roade pielea de pe palme cu unghiile, se încruntă, se descruntă, oftează. În sfârşit, ridică privirea. Dar tot nu ştie ce să spună. Ea nu e prea exigentă şi decide să nu-i alunge gândurile rupând tăcerea. Răbdătoare şi cuminte, dar şi cu un pic de curiozitate, îl încurajează cu privirea să spună ce are de spus. Păstrând încă câteva clipe de meditaţie, el în sfârşit deschise gura.

Pentru a o închide din nou. Îşi aminti cum a fost asta prima dată, atunci când stătea la fel de încurcat în faţa fostei soţii. Era exact ca şi acum, chiar şi luna era în aceeaşi fază. Atunci primi un „OK” atât de memorabil — l-a sărbătorit cu toţi tovarăşii de petrecere — şi totuşi nesincer, pentru că până la urmă a divorţat de ea. A spus mai întâi „bine”, apoi s-a răzgândit. „Aşa nu se face”, se gândeşte Răzvan acum.

După „analiza retrospectivă” asupra cazului cu fosta soţie, Răzvan deveni mai încrezător în forţele proprii. Luă aer în piept pe neobservate şi începu:
„Liliana… m-am gândit mult la asta, şi acum cred că e timpul…”
Liliana clipi emoţionată.
„E timpul să-ţi spun… ceea ce trebuia demult, ceea ce e atât de important pentru cuplul nostru. Dar promite-mi că, dacă n-o să fii de acord, o să pleci fără să spui nimic. Nu vreau să aud refuz la ceea ce voi spune.”
„Dar spune… Ce poate fi atât de nedorit încât să te refuz?”

Răzvan căzu în genunchi, îi luă palma în mână.
„Liliana”, o fixă cu privirea şi, cu un glas tremurând şi emoţionat, zise: „te rog… n-o lăsa pe mama soacră să se mute la noi!”

(Ferice de cei care au citit până la urmă)





Te-am văzut azi şi mi-ai părut mai frumoasă ca nicicând (2)

22 09 2009

Şi azi te-am observat. Ieri te urmărisem, dar azi nici în cap nu-mi trecea să fac aşa ceva; mă gândeam cu totul în altă parte!

Dar s-o iau de la urma urmei.

Atunci când am început să ne vedem mai des, discutam mult despre coincidenţe. O coincidenţă au fost locurile noastre (tu în spatele meu; ei bine, nu tot drumul) în autobuzul care ne plimba prin România, o coincidenţă mai puţin inocentă sunt locurile noastre de trai. Locuieşti foarte aproape de mine, sau cel puţin mai aproape decât mă gândeam eu.

Îmi plac coincidenţele — ele fac din viaţă un film, iar mie filmele îmi plac. Şi fiindcă mi-s dragi coincidenţele, te-am îndrăgit şi pe tine. 🙄

Dar azi regizorul vieţii mele a lucrat cum nu se poate mai bine.

Într-un moment în care aşteptam, pe trotuar, mai degrabă culoarea verde a semaforului decât pe tine, s-a oprit drept în faţa mea (adică pe zebră) o rutieră ce venea dinspre Ciocana. Ca totdeauna din ea coboară multă lume, şi printre ea — cine crezi? — tu! Aş fi dorit să fii singură, dar… a coborât după tine acelaşi gnom (nuu, prea de tot, se pare că e totuşi băiat de treabă dacă te-ai legat de el) de ieri. V-aţi luat de mânuţă şi hai la vale.

Hai!

Nu m-am mai pornit după voi; semaforul ardea verde deja. Am tras numai o privire în urmă, să-l mai văd o dată pe tip. Îi scria pe spate http://www.ebay.de. La mine, însă, scrie pe tricou http://www.proposion.com. Cu ce îţi place mai mult eBay decât Proposion??

Numai tu ştii…





Te-am văzut azi şi mi-ai părut mai frumoasă ca nicicând

21 09 2009

Da, te-am văzut (apropo, ruşine să-ţi fie, nu m-ai observat 😉 ). Mi-ai părut mai frumoasă ca nicicând, dar, nu se ştie de ce, grăbită. Ai luat-o la fugă şi m-ai lăsat în urmă, eu nevrând ca tu să mă vezi chiar aşa degrabă 🙂

Când m-am aşteptat s-o iei la vale, ai făcut ceva ce nu pot înţelege — o fi acel „magnific” Tolea despre care tot vorbeai că v-aţi certat?? — te-ai apropiat ţopăind de un băiat pe care nu l-am cunoscut. Slab probabil cam ca şi mine (adică, mă rog… n-am stat să-i iau măsurile), şi cu siguranţă mai scund (e mai scund şi decât tine, ori să fi ameţit eu atât de zdravăn?). L-ai ţocăit şi hai la deal.

Hai!

Ţi-am ieşit înainte. M-ai văzut, sunt sigur. Eu nu m-am mai întors. Te-am căutat mai târziu cu privirea, dar ai dispărut.

Deh, viaţa, viaţa!

Te-am văzut azi şi mi-ai părut mai fericită ca nicicând.