„Totul este relativ” — o afirmație relativă

10 11 2012

Am trecut prin atât de multe etape de luare de atitudine ultimele săptămâni… Mi-am schimbat sistematic opinia despre oamenii bogați, despre tipii religioși, despre care e sensul vieții și despre cum trebuie de crescut copiii. Unele schimbări de curs a luntrii gândirii mele prin mlaștinile filozofiei au fost influențate de factori externi, foarte diferiți între ei. De exemplu, și acesta este un exemplu recent, o domnișoară de 23 de ani a ținut să mă contrazică în momentul în care îi desfășuram ideea mea despre cât de important este ca tinerețea să ți-o petreci necăsătorit. Ea, spre deosebire de mine, s-a arătat entuziasmată de șansa de a avea un copil la 25 de ani și mi-a demonstrat că angajarea într-un mariaj nu înseamnă numaidecât sfârșitul lumii, că în timpul căsniciei viața poate fi la fel de dulce, mai ales că ai alături un suflet-pereche cu care să împărtășești experiențele minunate prin care treci.

Suna a cerere în căsătorie.

Dar nu despre asta am decis să scriu azi, 13 septembrie 2012, de ziua colegului meu Ion, în ziua în care din cauza repoziționării obiectelor de mobilier în oficiu am rămas fără masă de lucru pe două zile.

Ziceam că ultimele săptămâni mi-am schimbat de multe ori percepția despre lume, iar percepția mea despre lume se rezuma la cunoașterea a ce e rău și ce e bine, cine face bine și cine face rău, cine merită să trăiască și cine degeaba trăiește.

Mi-a trebuit ceva timp să înțeleg ceea ce e atât de simplu: oamenii sunt diferiți. Diferiți fiind, au cu toții viziuni diferite asupra lumii înconjurătoare. Ceea ce pentru unii e „jos”, pentru alții, care stau în mâini și cu picioarele în aer, e „sus”. Ceea ce într-o societate reprezintă o obișnuință, în altă societate este interzis. Ideea despre diferitele puncte de vedere este atât de universală, încât ea poate fi redusă la o singură afirmație, alcătuită de un oarecare mustăcios în secolul trecut: „Totul este relativ”.

Da! Acesta este adevărul absolut. Nimic în lume nu face excepție de la această regulă, deci acesta este adevărul absolut.

Ups… am spus absolut? Cum rămâne cu „Totul este relativ”? Afirmația aceasta, atât de adevărată, o fi unica excepție? Nu aș zice, pentru că mustăciosul a zis „Totul este relativ”, nu „Totul este relativ, în afară de acest enunț”.

Pentru cei care s-au rătăcit în litere: în lume totul este relativ, într-atât de relativ încât însăși proprietatea acestui tot de a fi relativ este echivocă (deci relativă).

Reclame




Mergând pe Bodoni la deal

7 11 2012

Stătea cu burta în trotuar,și cu inscripție pe carton la piept: «Ажутацимэ вэ рог сунтынсэрчинатэ ын а опта лунэ ши нам бань де мынкаре ши хэйнуце. Сэ вэ айбэ Думнезеу ын пазэ»

I-am dat 5 lei. Altul i-o mai fi dat 5 lei, și tot așa femeia a scos-o cu chiu cu vai și și-a născut copilul. Micu a crescut într-un mediu foarte ostil, mama bea, tații beau și nu se interesează de educația lui. Copilul, în aceste circumstanțe, a ajuns repede în stradă. Tinerețea lui a fost o încercare chinuitoare, dar el, cărând lăzi pentru 50 de lei pe zi și păzind fel de fel de șantiere a supraviețuit până la vârsta de 22 de ani, când într-o bună zi mi-a salvat sora de la atacul unei haite de câini.

Poveste fictivă





Și-a reluat mersul

17 08 2012
Omul ăsta mergea pe stradă și vorbea singur. În mod sigur nu vorbea la telefon, avea ambele mâini ocupate. M-a plictisit repede mersul lui și mi-am reluat privirea în jos. La un moment dat l-am auzit oprindu-se și am ridicat instinctiv capul. Mă așteptam să își reia mersul de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Și ce credeți că a făcut? Și-a reluat mersul de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Am rămas atât de decepționat! Din toate trăznăile pe care ar fi putut să le facă a ales să-și reia, pur și simplu, mersul! Putea să arunce cu ceva în poarta de alături, putea să strige „Aleluia” în gura mare, putea, nu știu, să se ia după un câine, să-l fugărească bine și apoi, obosit de tot, să adoarmă lângă el! Afurisitul a ales cea mai simplă, umană și civilizată metodă de a fi nebun: banala continuare a mersului!

Într-o lume nebună, care se învârte în jurul propriei axe mai repede decât reușim noi să observăm, chiar și nebunii se poartă normal! Tendința omului ajuns la nebunie, la starea pe care o admir cu atâta entuziasm, de a-și relua în modul cel mai banal mersul după o oprire promițătoare este absolut nocivă omenirii. Or nebunul este un artist în adâncul firii, iar reluarea aia catastrofală la care am fost martor azi e ca un „X” tras la nervi deasupra unui tablou excepțional aproape finisat.

Ești un actor ordinar pe scena lumii. Dacă faci ceva la care nu se așteaptă nimeni (te oprești), dar toți stiu ce vei face în secunda următoare (îți vei relua mersul) și tu ești atât de amabil să le satisfaci așteptările (îți reiai mersul), în loc de a înfrumuseța piesa cu o improvizare (fugărești câinii), înseamnă că ești un actor jalnic și vei rămâne neobservat pe această scenă în această piesă minunată, numită ocazional „viață”.

Dragă necunoscut, permite-mi să-ți cataloghez jocul actoricesc ca jalnic și să-ți spun că o să te uit a doua zi.





Lecția 3: Cultură și etnocentrism (I)

18 05 2012

Însemnări din discursul profesorului Harvey Molotch, profesor de sociologie la Universitatea din New York City.

În primul rând, precizez că apartenența etnică nu este caracteristică numai străinilor, celor care nu împărtășesc cultura noastră și spațiul nostru geografic (așa cum ne-am deprins noi să credem). Toți oamenii aparțin de o anumită etnie.

Etnocentrismul, opusul etnomultilateralismului, hai să-i spunem așa, reprezintă tendința individului de a considera valabil numai modul său de viață și al celor ca el. Omul este etnocentric când este predispus să califice ca ciudat, sau cel puțin lipsit de explicație rațională, comportamentul oamenilor din alte etnii. În timpul efortului de a gândi sociologic, este important să ne eliberăm de etnocentrism și să vedem comportamentul nostru și al altor oameni dintr-un punct de vedere comun.

Vom studia un exemplu binecunoscut de tradiție exotică: vaca în rol de ființă sacră în India. În primul rând, suntem la curent că pentru civilizația „vestică”, tratarea vitelor în acest mod este un fenomen neînțeles, astfel încât este ades calificat ca irațional. Trebuie însă să recunoaștem că vaca este:
1. un container mobil de lapte, în condițiile în care marea parte din populația Indiei nu își permite să dețină frigidere în care să păstreze acest produs proaspăt mai mult timp;
2. un furnizor prolific de carburant și îngrășăminte;
3. un mecanism de menținere a societății (explicarea acestui aspect este mai complexă și nu va face decât să distragă atenția de la subiect).

Omului contemporan civilizat încă îi e neclar cum aceste 3 puncte împiedică colectarea vitelor în ferme și creșterea lor după modelul vestic. Aici e momentul să căutam vaca noastră sacră.

Privind o sală de studenți, remarcăm că aceștia sunt distribuiți în bănci, așezați pe scaune, și ascultă discursul unui om aflat în picioare în fața lor. Suntem obișnuiți cu acest aranjament în așa măsură, încât atunci când îl vedem în oricare altă parte, suntem capabili să-l recunoaștem ca alcătuind o clasă de studenți. Întrebarea este: de ce studenții sunt așezați, dacă din punct de vedere medicinal această poziție este nefavorabilă dezvoltării musculaturii omului, mai ales la vârsta aceasta, și chiar conform codului bunelor maniere pe scaun trebuie să se așeze în primul rând oamenii în etate (adică profesorul, care de fapt stă în picioare)? Scaunul nu este cumva vaca noastră sacră? Și dacă exemplul acesta nu v-a convins, să analizăm scaunul veceului. Corpul omenesc este în așa mod construit, încât procesul de eliminare a fecalelor are loc mai ușor și mai ergonomic, dacă vreți, în poziția pirostrii. Cunoaștem probabil regiuni ale lumii în care scaunul pentru veceu pur și simplu lipsește, înlocuit fiind de o simplă gaură în canalizare. Scaunul pentru veceu contravine comodității omului de a-și deșărta mațele, cu toate acestea este modul civilizat de a executa activitatea respectivă. Dacă sfințirea vacii de către indieni mai poate fi explicată prin careva aspecte raționale de către noi, utilizarea scaunului pentru veceu de către noi cu greu va putea fi explicat de către indieni.

Exemplele cu diferențe între culturi încep de la utilizarea scaunului și încălțarea pantofilor și termină cu actul sexual, acesta fiind undeva perceput ca o ultimă limită a protejării spațiului intim, undeva ca o activitate zilnică care poate avea loc cu parteneri arbitrari.

Capacitatea de a înțelege și interpreta corect paiul din ochii altora (vaca indienilor) și de a recunoaște bârna din propriul ochi (scaunul nostru) pare a fi suficientă pentru a ne considera absolviți de etnocentrism. Exemplul următor deschide însă noi paranteze.

Sir James Cook, nu mai explic cine a fost, a aruncat ancora de două ori pe țărmul Hawaiilor (din start menționez că nu există mărturii scrise despre această călătorie a lui Cook în Hawaii). Când a pășit pentru prima dată pe pământul acestor insule, el și marinarii săi au fost întâmpinați cu deosebit respect de aborigeni, care i-au aprovizionat cu hrană, băuturi, adăpost, manifestații distractive, ba chiar și cu femei, pe tot parcursul aflării lor pe insulă. Peste aproximativ o lună, Cook a decis că e timpul să continue explorarea Pacificului de nord și a părăsit insula, însă a revenit în scurt timp pentru a-și repara una din corăbii, lovită de uragan. Când a revenit pe insulă, băștinașii au manifestat un comportament cu totul contrar celui cu care Cook se obișnuise, capturându-l pe acesta și asasinându-l.

Cândva prin anii lui de glorie, profesorul Marshall Sahlins (a predat undeva prin Chicago) a explicat acțiunile întreprinse de aborigenii hawaiieni apelând la mitologia hawaiiană. Se pare, zice el, că James Cook a pășit pe insulă exact în perioada anului în care hawaiienii își idolatrizau zeul fertilității, Lono, astfel încât ei l-au luat drept Lono. Atunci când Cook a revenit pe insulă, iar această revenire nu era prevăzută de miturile locale, băștinașii și-ar fi dat seama că acesta nu este un zeu și l-au omorât, așa cum ar fi făcut cu orice străin non-zeu.

Profesorul Gananath Obeyesekere de la Princeton a respins explicația larg acceptată a lui Sahlins. El presupune că aborigenii hawaiieni nu au fost influențați în acțiunile lor de mituri și careva zeități, ei pur și simplu au răspuns violent la un act violent al echipajului lui Cook (care ar fi ucis un băștinaș pentru că acesta ar fi sustras un bun de pe corabia lor; acești aborigeni formau o societate cvasi-comunistă, în care bunurile erau comune și acel biet hawaiian care a fost ucis și-ar fi însușit obiectul buclucaș din același principiu). „Deci poate dumneata, domnule Sahlins, ești cel care se lasă influențat de mitologie, sau mai bine zis, de stereotipul că albii sunt implicit percepuți ca superiori/zei de către ăia primitivi?”, cică a zis Obeyesekere.

Deci, după cum am spus, mai este un criteriu care confirmă renunțarea individului la la etnocentrism, criteriul pe care nu l-a trecut Sahlins. Și el se numește: cât de departe putem merge cu presupunerile?

Paranteza o las deschisă.

Lecția completă (engleză, ~63 minute)